ACAROM a celebrat la Palatul Parlamentului, 30 de ani de la înființare
Asociația Constructorilor de Automobile din România – ACAROM, a celebrat ieri 25 mai 2026 la Palatul Parlamentului dn București, 30 de ani de la înființare.
În prezența a peste 300 de invitați, autorități europene și naționale, reprezentanți de top ai companiilor din sectorul auto, ai universităților și a organizațiilor de business, ACAROM a celebrat cei 30 de ani de activitate și a marcat o bornă importanță pentru o industrie critică pentru economia românească.
Evenimentul a beneficiat de prezența extraordinară a doamnei Roxana Mînzatu, Vicepreședinte Executiv al Comisiei Europene, de a reprezentanților autorităților naționale: domnul Radu Burnețe – Consilier Prezidențial Departamentul Politici Economice și Sociale și domnul Mihai Jurca – Șef al Cancelariei Prim-Ministrului, precum și de a Excelenței Sale domnul Özgür Kıvanç Altan, Ambasador al Republicii Turcia în România și de a Excelenței Sale domnul Nicolas Warnery Ambasadorul Republicii Franceze la București, dar și a de doamnei Sigrid de Vries – Director General Asociația Europeană a Constructorilor de Autovehicule (ACEA).
„Treizeci de ani înseamnă enorm pentru orice organizație, iar pentru o asociație a unei industrii înseamnă chiar ceva aparte: că oamenii au ales, an după an, să construiască împreună, în loc să meargă fiecare pe drumul lui. Iar rezultatele vorbesc de la sine. Astăzi, industria auto reprezintă cel mai important pilon al industriei românești: contribuie semnificativ la PIB și export, susține sute de mii de locuri de muncă și plasează România pe harta producătorilor relevanți din Europa. Nimic din toate acestea nu a fost întâmplător. S-a realizat pentru că am avut o platformă care a știut să coaguleze interesele industriei și să exprime cu o voce unitară acolo unde conta. Este o realizare de care toți cei implicați pot fi mândri și eu, personal, mă simt privilegiat să fiu parte din această poveste. ” A declarat Mihai Bordeanu, Președintele ACAROM și Directorul general Automobuile DACIA în deschiderea evenimentului.
Cu această ocazie, doamna Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene, a evidențiat rolul important al industriei auto pentru economia europeană: „În Europa, aproximativ 13,6 milioane de oameni lucrează în industria auto. Dintre aceștia, peste 220.000 sunt din România. Este un sector uriaș care aduce mai mult de 8% din PIB-ul Uniunii Europene, dar care acum se confruntă cu presiuni reale. Europa trebuie să răspundă pragmatic: să găsească piețe noi, să investească în inovație și tehnologii emergente, să ajute lucrătorii să se recalifice și să construiască lanțuri de producție mai solide în interiorul UE astfel încât să rămână competitivă la nivel global. România este considerată un centru important de producție în industria auto, iar acest statut trebuie consolidat. Un rol important îl poate juca și Asociația Constructorilor de Automobile din România, cu condiția ca, la nivel european, astfel de organizații să colaboreze strâns între ele. Doar împreună pot face vocea industriei auzită și pot ține pasul cu competiția globală. ”
Totodată, în cadrul discuțiilor a fost împărtășită perspectiva reprezentanților celor doi mari producători, Dacia și Ford Otosan, precum și a furnizorilor din industria auto, reprezentați la eveniment prin companiile Bosch, Continental și Rombat, în ceea ce privește provocările actuale cu care se confruntă în plan local industria auto, precum și direcțiile principale de acțiune pentru creșterea competitivității acesteia.
În cadrul Forumului am beneficiat de intervențiile domnului Irineu Darău – Ministru al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, a domnului Șandor Bende – Președinte al Comisiei pentru Industrie și Servicii din Camera Deputaților, a domnului Ștefan Radu Oprea – Membru Comisia economică, industrii, servicii, turism și antreprenoriat din SENAT, a domnului Mihnea Costoiu – Rector Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, a doamnei Simona Bucura Oprescu – Chestor al Camerei Deputaților și membru al comisiei pentru buget, finanțe si a domnului Ondrej Safar – Vicepresedinte CONCORDIA, Country Manager EVRYO.
Evenimentul s-a încheiat cu celebrarea membrilor fondatori și a partenerilor ACAROM.
Despre ACAROM
Înființată în 1996, ACAROM este asociația reprezentativă a sectorului auto din România, cu peste 170 de companii membre printre care: DACIA, FORD Otosan, Horse, Daimler, furnizori de componente auto si servicii, universități tehnice si centre de cercetare.
ACAROM este recunoscută ca asociatie a sectorului auto la nivel național, fiind asociatie de utilitate publica.
De asemenea ACAROM are recunoastere si la nivel european fiind membru asociat al Asociației Constructorilor Europeni de Automobile – ACEA (partener de discuție al Comisiei Europene si a Parlamentului European).
Despre sectorul auto Romania
35,7 miliarde Euro – Cifra de afaceri
13% – procent din PIB
220.000 – locuri de munca directe
33% – procent din total export national
