Proiect de HG pentru instituirea unei scheme de ajutor pentru acordarea de granturi pentru investiții companiilor din industria prelucrătoare!
Ministerul Economiei a lansat vineri, 24 iunie 2022, în dezbatere publică, Hotărârea de Guvern privind instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv acordarea de granturi pentru investiții destinate industriei prelucrătoare.
Schema de ajutor de stat are ca principal obiectiv acordarea de granturi pentru realizarea de investiții inițiale sau pentru o investiție inițială în favoarea unei noi activități economice în industria prelucrătoare.
Aplicarea acesteia se va face în baza acordurilor de finanțare emise de Ministerul Economiei până la data de 31 decembrie 2023, plata ajutorului de stat urmând să fie efectuată în perioada 2022-2027, în limita bugetului anual alocat schemei, echivalent în lei al sumei de 150 milioane euro. Bugetul maxim al schemei este echivalentul în lei al sumei de 300 milioane euro, iar numărul maxim estimat al întreprinderilor care urmează să beneficieze de ajutor de stat în baza schemei este de 20.
Beneficiarul ajutorului de stat trebuie să asigure o contribuţie financiară de cel puţin 25% din costurile eligibile, fie prin resurse proprii, fie prin finanţare externă, sub o formă care să nu facă obiectul niciunui alt ajutor public.
În funcție de județ, intensitățile maxime ale ajutoarelor de stat regionale acordate întreprinderilor mari sunt cuprinse între 22.500.000 de euro și 45.000.000 de euro. Intensitățile maxime pot fi majorate cu până la 20 de puncte procentuale pentru întreprinderile mici sau cu până la 10 puncte procentuale pentru întreprinderile mijlocii. Intensităţile maxime majorate ale ajutoarelor pentru întreprinderile mici şi mijlocii nu se aplică ajutoarelor acordate pentru proiectele mari de investiţii, respectiv cele ale căror cheltuieli eligibile depășesc echivalentul în lei al sumei de 50 de milioane de euro.
În ceea ce privește cheltuielile, printre cheltuielile eligibile se numără:
- investiţiile în active corporale și necorporale legate de demararea unei unități noi;
- extinderea capacității unei unități existente;
- diversificarea producției unei unități prin produse care nu au fost fabricate anterior în unitate;
- schimbare fundamentală a procesului general de producție al unei unități existente;
- crearea de noi locuri de muncă.
Descarcă proiectul de HG /Proiect_HG_instituirea_unei_scheme_de_ajutor_de_stat_având_ca_obiectiv_acordarea_de_granturi_pentru_investiții_destinate_industriei_prelucratoare.zip
Propunerile, sugestiile și opiniile privind proiectul de act normativ se pot transmite în termen de 10 zile de la data publicării (24 iunie 2022) la adresa de e-mail: dezbateri_publice@economie.gov.ro.
Sursa: Ministerul Economiei
Proiect de OUG: Până la 500.000 euro pentru întreprinderi mari și IMMuri pentru independență energetică și producerea de energie verde pentru consum propriu
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat ieri, 23 iunie 2022, spre consultare publică, un proiect de OUG privind instituirea unor măsuri de eficiență energetică pentru întreprinderi mari și IMM-uri, cu finanțare din fonduri externe nerambursabile alocate în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare.
Proiectul de OUG are scopul de a sprijini mediul de afaceri pentru a dobândi independență energetică prin realizarea de economii de energie specifice clădirilor industriale/prestărilor de servicii și construcțiilor anexe, precum și celor specifice proceselor tehnologice cât și pentru producerea de energie verde pentru consum propriu din resurse regenerabile
Măsurile de eficiență energetică se finanțează sub formă de grant din fonduri nerambursabile alocate în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare.
Valoarea măsurilor de eficiență energetică este de 350.000.000 euro asigurată din fonduri externe nerambursabile, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, din surse alocate în cadrul Fondului de Coeziune, pentru perioada de programare 2014-2020, la care se adaugă cofinanțare asigurată din bugetul de stat în sumă de 61.764.000 euro prin bugetul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.
Granturile se acordă în baza unei solicitări unice per apel la nivel de beneficiar, în care pot fi incluse mai multe puncte de lucru, în cadrul unei scheme de ajutor de stat, pe bază de contract de finanțare încheiat ca urmare a apelului de proiecte cu respectarea criteriilor de selecție prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență și cu respectarea principiilor de transparență și competitivitate.
Granturile au valoarea minimă de 50.000 euro și respectiv valoarea maximă de 500.000 euro.
Prin măsurile de eficiență energetică se finanțează următoarele categorii de investiții:
- Investiții în măsuri de eficiență energetică și de reducere a consumurilor specifice energetice la clădiri și construcțiile anexe, cu excepția clădirilor administrative sau altor categorii de clădiri care nu sunt destinate activităților de producție/servicii ale întreprinderilor, prin intervenții la anvelopa clădirii, șarpante, învelitoare inclusiv măsuri de consolidare a clădirilor și construcțiilor anexe. De asemenea sunt permise intervenții la sistemele de utilități ale clădirilor, precum și achiziții de echipamente/utilaje/dotări specifice necesare pentru producerea de energie necesare clădirilor și construcțiilor anexe. Lucrările de consolidare la clădiri și construcțiile anexe nu pot depăși 15% din valoarea totală a proiectului. Nu se vor finanța lucrările privind consolidări seismice;
- Investiții în echipamente/utilaje/dotări specifice necesare pentru obținerea de energie din surse regenerabile (cu excepția biomasei) destinate consumului propriu de energie a întreprinderilor, inclusiv în capacități de producție de energie din surse regenerabile care se încadrează în capacitatea de producție specifică prosumatorului definit potrivit Legii nr. 220 din 27 octombrie 2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, cu modificările și completările ulterioare. În categoria capacităților de producție a energiei din surse regenerabile se încadrează: panourile solare/fotovoltaice, utilizarea apei geotermale, utilizarea energiei eoliene în zonele unde există potențial de utilizare a energiei vântului precum și alte surse de energie regenerabile definite conform Legii nr. 220 din 27 octombrie 2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, cu modificările și completările ulterioare;
- Investiții în măsuri de eficiență energetică la nivelul unităților de cogenerare/trigenerare existente sau noi, inclusiv pentru lucrări de modernizare/reabilitare/creșterea puterilor instalate, utilizând sursele regenerabile de energie (cu excepția biomasei) și destinate consumului propriu, care se încadrează în capacitatea de producție specifică prosumatorului;
- Investiții pentru reducerea consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră prin sisteme dedicate modernizării, monitorizării și eficientizării consumului de energie la nivelul întreprinderilor, ce vor include, în mod obligatoriu, instalarea unui sistem de management al energiei (EMS) care va asigura, la nivelul întreprinderii, o contorizare generală a consumului de energie, va realiza statistici asupra consumului, va înregistra si analiza datele centralizate, va livra un raport periodic asupra acestor date și va eficientiza consumul de energie în timp real. Achiziționarea de echipamente/utilaje/dotări specifice care fac parte din procesul de producție/servicii respectiv din activitatea economică de bază a întreprinderii este posibilă dacă prin acestea se înlocuiesc echipamente/utilaje/dotări specifice cu consum de energie sporit și prin aceasta măsură se obține o reducere a consumului specific de energie față de consumul inițial.
Descarcă proiectul de OUG Proiect_OUG_23.06.2022.zip
Propunerile și sugestiile pentru modificare pot fi transmise la adresa acte.normative@mfe.gov.ro sau prin intermediul formularului de contact pus la dispoziție pe site-ul MIPE. Pentru moment nu a fost specificată perioada de consultare publică.
Sursa: MIPE