BUCUREȘTI, România – Ford România anunță plecarea primelor exemplare ale noului EcoSport produs la Craiova, încărcate pe trenurile speciale și gata de livrare către piețele europene în vederea lansărilor locale.
„Avem deja două trenuri cu aproximativ 600 de mașini pe care le-am încărcat în weekend-ul care tocmai s-a încheiat. Suntem foarte mulțumiți de faptul că lansarea se desfășoară conform planurilor și procedurilor noastre interne. Echipa noastră de la Craiova și furnizorii noștri au făcut o treabă excelentă și sunt extrem de mulțumit cu rezultatul operațiunilor”, a declarat John Oldham, Președinte Ford România și director al fabricii de la Craiova.
Primele două trenuri încărcate cu EcoSport vor merge către Marea Britanie și Germania, lansările naționale la nivelul întregii Europe – implicit România – urmând să aibă loc după mijlocul lunii ianuarie.
Ford a început oficial producția noului EcoSport în luna octombrie. Pentru a sprijini volumul de muncă în creștere, la fabrica de la Craiova au fost angajați în plus 1700 de operatori de bază și personal calificat în cursul acestui an. În acest moment, Ford România are 4200 de angajați.
# # #
Despre Ford Motor Company
Ford Motor Company este o companie globală cu sediul la Dearborn, Michigan. Compania proiectează, produce, promovează și asigură service pentru o gamă completă de autovehicule, camioane, SUV-uri și autovehicule electrice Ford, precum și autovehicule de lux Lincoln, oferă servicii financiare prin Ford Motor Credit Company și urmărește planul de a deveni lider în domeniile electrificare, autovehicule autonome și soluții de mobilitate. Ford are aproximativ 203.000 de angajați în toată lumea. Pentru informații suplimentare privind Ford, produsele sale sau Ford Motor Credit Company, vizitați www.corporate.ford.com.
Ford Europa produce, vinde și servisează vehicule sub marca Ford pe 50 de piețe individuale și are aproximativ 52.000 de angajați la facilitățile proprii și aproximativ 66.000 de angajați când sunt luate în considerate asocierile în participațiune și entitățile neconsolidate. În plus față de Ford Motor Credit Company, operațiunile Ford Europa includ Divizia Ford de Relații cu Clienții și 24 de facilități de producție (16 deținute integral sau asocieri în participațiune consolidate și 8 asocieri în participațiune neconsolidate). Primele autoturisme Ford au fost livrate în Europa în 1903 – același an în care a fost fondată Ford Motor Company. Producția europeană a început în 1911.