Șase noi programe de antreprenoriat social pentru comunitatea din Craiova vor fi susținute de Ford Motor Company Fund în parteneriat cu Educol

CRAIOVA, România, 5 iunie. Ford România anunță astăzi șase noi programe de antreprenoriat social, care vor fi finanțate de Ford Motor Company Fund – latura filantropică a companiei. Proiectele se desfășoară în cadrul nou lansatului Centru de Resurse și Angajament Ford din Craiova (CRAF), inaugurat în luna octombrie a anului trecut.

Conceput pentru a sprijini crearea de noi locuri de muncă, a îmbunătăți potențialul economic și nivelul de trai al locuitorilor din Oltenia, Centrul este subiectul unei investiții totale de un milion de dolari în decurs de patru ani realizată de Ford Motor Company Fund în colaborare cu partenerul său internațional, GlobalGiving.

Noul Centru este, de asemenea, rezultatul unei colaborări cu Asociația Pentru Educație SV Oltenia (EDUCOL), o organizație non-profit locală care urmărește să maximizeze oportunitățile de instruire antreprenorială și dezvoltare pentru tineri, și cu Primăria Municipiului Craiova, care pune la dispoziție clădirea.

La fel ca anul trecut, Educol a demarat o competiție între elevii de la diferite facultăți din cadrul Universității din Craiova, oferind totodată consiliere și îndrumare, cu scopul de a-i ajuta pe studenți să definească propunerile înainte de a le transmite spre analiză către organizație, Ford România, Ford Fund, Primăria Craiova și Federația Studenților Universității din Craiova.

Cele șase proiecte câștigătoare care vor primi granturi cu valoare cuprinsă între 15.000 și 30.000 de dolari pentru a fi dezvoltate sunt:

  • AgeleSS – Shoes, Sneakers and More: Recondiționarea pantofilor vechi pentru a produce încălțăminte accesibilă, reducând în același timp impactul negativ pe care milioane de perechi de pantofi îl au asupra mediului în fiecare an.
  • ASKS – Academy of Science, Knowledge and Skills: Încurajează din ce în ce mai mulți tineri să se apropie de Științe, Tehnologie, Inginerie și Matematică prin workshop-uri dedicate, o tabără de vară și legături cu business-uri locale care asigură experiență reală pentru participanți.
  • GRENA – Green Nature for Healthy Life: Construcția unor sere care vor îmbunătăți recoltele, dezvoltarea unor noi varietăți de plante care sunt adaptabile la schimbările climatice, sprijinirea fermierilor mici și înființarea unor workshop-uri dedicate unui stil de viață sănătos pentru tineri.
  • H4H – Human for Human: Un centru de reabilitare care va acoperi mai multe zone de interes medical, oferind acces îmbunătățit la informații și sfaturi profesioniste, terapie fizică, logopedie, educație psiho-socială, sprijinind dezvoltarea personală a tinerilor.
  • NAO: Un program inovator software dedicat roboților NAO care va asigura implicarea interactivă și emoțională a copiilor diagnosticați cu autism în timpul sesiunilor de terapie.
  • MarCo: Afacere dedicată zonei de marketing și comunicare care va sprijini ONG-urile concentrate pe binele comunității și întreprinderile sociale CRAF care au nevoie de ajutor în zona comunicării. Studenții vor putea să câștige experiență foarte valoroasă la nivel practic.

„Am fost foarte fericită să văd numărul mare și varietatea de propuneri pe care le-am primit în acest an. Se pune un accent deosebit pe îmbunătățirea vieții oamenilor prin proiecte care abordează nevoile comunității, în diverse domenii, de la agricultură la asistență medicală și educație. Pasiunea și angajamentul tuturor studenților sunt impresionante”, a declarat Debbie Chennells, manager Ford Fund, Ford Europa.

Cele șase proiecte noi se vor alătura celor trei proiecte aflate în prezent în curs de dezvoltare la CRAF, care au primit deja granturi: EcOil-Cuv (ce vizează colectarea uleiului uzat dedicat reciclării și transformarea sa în săpun organic, cu scopul de a micșora impactul negativ asupra mediului); GoBike Craiova (centre de închierere a bicicletelor la preț accesibil pentru a stimula mobilitatea și un stil de viață sănătos); Centrul de Asistență și Îndrumare Școlară și Socială (un program afterschool conceput pentru a integra copiii din medii defavorizate și care este bazat pe o serie de cursuri de limbi străine).

„Iată că, în loc să migreze spre orașe mai promițătoare, studenții noștri se mobilizează și acționează pentru a moderniza comunitatea cu mijloacele puse la dispoziție de Ford Fund”, a declarat Leonardo-Geo Mănescu, managerul CRAF și președinte al EDUCOL.

Peste 35 de studenți vor lucra împreună la implementarea proiectelor, alăturându-se celor deja prezenți la Centrul de Resurse și Angajament Ford. Centrul le permite studenților și proaspăt absolvenților Universității din Craiova să construiască programe sociale inovative și sustenabile, prin intermediul cărora să încurajeze progresul și economia comunității.

„Este remarcabil să vedem atât de multe idei inedite. Fiind unul dintre cei mai mari angajatori din regiune, este încurajator să vedem că tinerii noștri au un mare potențial. Sunt impresionat de impactul activităților de la CRAF și de simțul de responsabilitate socială al studenților noștri din Craiova. Le doresc mult succes și aștept cu nerăbdare să văd rezultatele implementării acestor proiecte în comunitatea noastră”, a adăugat Ian Pearson, președintele Ford România.

Ford Fund lucrează la nivel global făcând investiții strategice pentru consolidarea comunităților, îmbunătățind educația și promovând condusul defensiv ca parte a inițiativei sale „Operation Better World”.

„Mă bucur enorm să văd tineri implicați în inițiative ce se adresează direct comunității locale și oferă soluții la nevoile locuitorilor Craiovei. Susținem fără ezitare proiectele, ca și anul trecut. Mult succes celor 6 echipe selectate anul acesta, în număr dublu față de 2018!”, a declarat Mihail Genoiu, primarul municipiului Craiova.

 Activitățile recente ale Ford Motor Company Fund în România includ reabilitarea heliportului spitalului Județean de Urgență Craiova și amenajarea spațiului de joacă a două grădinițe din Craiova (Grădinița nr. 5 „Îngerașii” și Grădinița nr. 33 Făcăi). De asemenea, în cursul lunii iunie, Ford România, împreună cu partenerul său, Napoca Rally Academy, va desfășura cursurile graitute de conducere defensivă Ford Driving Skills for Life în Pitești, București și Timișoara. DSFL este mult premiatul program gratuit de conducere preventivă al Ford, la care participă anual peste 1000 de tineri șoferi din România și peste 2500 de elevi în cadrul sesiunilor desfășurate în școli.

Află mai multe despre proiectele desfășurate de Ford Motor Company Fund accesând acest link: www.fordfund.org

 

###

 Despre Ford Motor Company Fund

Ca ramură filantropică a Ford Motor Company, misiunea Ford Ford este să consolideze comunitățile locale și să facă viața oamenilor mai bună. Colaborând cu dealeri și parteneri non-profit din 63 de țări, Ford Fund asigură acces la oportunități și resurse care ajută oamenii să-și atingă potențialul maxim. Începând cu 1949, Ford Fund a investit peste 2 miliarde de dolari în programe de susținere a educației, programe de promovare a condusului defensiv sau în programe menite să încurajeze angajații să practice voluntariatul. Pentru mai multe informații, vizitați http://community.ford.com, și urmăriți activitățile pe Facebook @FordFund și pe Twitter @FordFund

 Despre Ford Motor Company

Ford Motor Company este o companie globală cu sediul la Dearborn, Michigan. Compania proiectează, produce, promovează și asigură service pentru o gamă completă de autovehicule, camioane, SUV-uri și autovehicule electrice Ford, precum și autovehicule de lux Lincoln, oferă servicii financiare prin Ford Motor Credit Company și urmărește planul de a deveni lider în domeniile electrificare, autovehicule autonome și soluții de mobilitate. Ford are aproximativ 199.000 de angajați în toată lumea. Pentru informații suplimentare privind Ford, produsele sale sau Ford Motor Credit Company, vizitați www.corporate.ford.com.​

 Ford Europa produce, vinde și servisează vehicule sub marca Ford pe 50 de piețe individuale și are aproximativ 53.000 de angajați la facilitățile proprii și aproximativ 67.000 de angajați când sunt luate în considerate asocierile în participațiune și entitățile neconsolidate. În plus față de Ford Motor Credit Company, operațiunile Ford Europa includ Divizia Ford de Relații cu Clienții și 24 de facilități de producție (16 deținute integral sau asocieri în participațiune consolidate și 8 asocieri în participațiune neconsolidate). Primele autoturisme Ford au fost livrate în Europa în 1903 – același an în care a fost fondată Ford Motor Company. Producția europeană a început în 1911.​

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *