Ford a deschis un centru de vaccinare împotriva Covid-19 pentru comunitatea din Craiova

Craiova, 13 mai 2021 – Ford România, cu sprijinul Ford Motor Company Fund, latura filantropică a Ford Motor Company, în parteneriat cu Primăria Craiova și organizația non-profit Rotary Craiova Probitas, a deschis un centru public de vaccinare anti Covid-19 pentru comunitatea din Craiova.

Acest centru a fost autorizat de către Direcția de Sănătate Publică Dolj, cu avizul Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea, cu sprijinul Ministerului Sănătății și Prefecturii Dolj.

“De la izbucnirea pandemiei, am depus toate eforturile pentru a menține pe toată lumea protejată și în siguranță. Acum suntem în cel mai important punct al acestei provocări, vaccinarea. Sănătatea și siguranța angajaților nostri, precum și a întregii comunități reprezintă o prioritate, iar acum suntem bucuroși să ne alăturăm eforturilor autorităților locale și să susținem accesul la vaccinare pentru întreaga populație din Craiova”, a declarat Josephine Payne, Președintele Ford România.

Centrul Comunitar Ford de Vaccinare anti Covid-19 este rezultatul unei investiții de $150.000 a Ford Motor Company Fund, în colaborare cu partenerul său internațional GlobalGiving. Finanțarea este acordată către organizația medicală non-profit Probitas Rotary Craiova, care gestionează centrul și administrează procesul de vaccinare. Centrul este situat în incinta fabricii Ford Craiova, lângă poarta 3 și este deschis de luni până duminică, de la 8:00 la 20:00. Centrul va sta la dispoziția persoanelor interesate pentru o perioadă de aproximativ 6 luni.

“În ciuda tuturor schimbărilor și circumstanțelor unice care au avut loc în contextul pandemiei de Covid-19, suntem foarte mândri de munca depusă pentru susținerea comunității. Am derulat acțiuni concrete în acest sens, inclusiv echiparea unui laborator Covid-19 în Craiova, sprijinind astfel Spitalul Clinic Județean de Urgență, precum și Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș. Ne bucurăm să putem continua și să deschidem acest Centru de Vaccinare, cu sprijinul Ford Fund, în parteneriat cu Primăria Craiova, cu atât mai mult cu cât acest centru servește întregii comunități locale”, a declarat Adrian Camen, coordonatorul acestui proiect din partea Rotary Probitas.

Vaccinul utilizat în centrul de vaccinare Ford este Cominarty, produs de compania farmaceutică Pfizer-Biontech, iar vaccinarea se poate face cu programare pe platforma națională (https://vaccinare-covid.gov.ro/platforma-programare/ ) sau la fața locului. Orice persoană vaccinată deja cu prima doză Pfizer într-un alt centru, poate primi a doua doză Pfizer în centrul de vaccinare Ford și poate obține certificatul de vaccinare.

„Siguranța și sănătatea craiovenilor sunt cele mai importante, mai ales în perioada pe care o traversăm, când pandemia de Covid-19 ne-a influențat viața, sub toate aspectele. Craiova a dovedit, însă, că are cetățeni responsabili, care au înțeles că reluarea activităților obișnuite, indiferent că vorbim despre cele economice sau culturale, se poate face doar prin respectarea recomandărilor venite de la specialiști. Ne bucură faptul că unul dintre cei mai mari angajatori din Oltenia și un partener important al administrației locale, Fabrica Ford România, se alătură eforturilor noastre și a deschis un centru de vaccinare care se adresează întregii comunități. Doar împreună putem trece peste această perioadă dificilă, iar această acțiune ne dă speranța că astfel de parteneriate, între mediul administrativ și economic, ne vor ajuta să găsim cele mai bune soluții pentru craioveni”, a declarat Lia-Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova.

Despre Ford Motor Company Fund
În calitate de latură filantropică a Ford Motor Company, misiunea Ford Fund este de a consolida și de a ajuta la îmbunătățirea condițiilor de viață ale comunitățile locale. Lucrând cu dealeri și cu parteneri non-profit din peste 50 de țări, oferim acces la oportunități și resurse care ajută oamenii să-și atingă potențialul real. Începând cu 1949, Ford Fund a investit peste 2,1 miliarde de dolari în programe care care susțin educația, promovează conducerea în condiții de siguranță, transformă viața comunităților și încurajează voluntariatul angajaților. Pentru mai multe informații, vizitați www.fordfund.org sau urmăriți @FordFund pe Facebook, Instagram și Twitter

Despre GlobalGivingGlobalGiving conectează organizațiile non-profit, donatorii și companiile din aproape fiecare țară din lume pentru a accelera schimbarea condusă de comunitate. Ajutăm organizațiile non-profit să acceseze finanțare, instrumente de formare și sprijinul de care au nevoie pentru a-și servi comunitățile. Începând cu 2002, comunitatea GlobalGiving a strâns aproape 500 de milioane de dolari de la mai mult de 1 milion de donatori pentru aproximativ 27,000 de proiecte în peste 170 de țări. Fiecare dintre organizațiile de pe GlobalGiving.org sunt organizații verificate, care oferă actualizări regulate despre modul în care sunt folosite donațiile. Aflați mai multe la www.globalgiving.org.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *