Luna noiembrie 2017 a adus recorduri absolute pentru ROMBAT

2017 a reprezentat al treilea an consecutiv de creştere a vânzărilor bateriilor ROMBAT, luna noiembrie fiind cea mai bună lună din ultimii 10 ani, din acest punct de vedere, pe piaţa aftermarket din România.

Mulţumim milioanelor de şoferi care au ales bateriile ROMBAT, peste 2,2 milioane numai în 2017, partenerilor şi colegilor noştri. Împreună scriem de peste 37 de ani, povestea ROMBAT mândru brand românesc.

„Faptul că luna noiembrie 2017 a fost cea mai bună lună de vânzări pe piaţa aftermarket din România din ultimii 10 ani, este o performanţă extraordinară pentru noi şi vă mulţumim. Rezultatele ne confirmă faptul că strategia implementată începând cu 2014 este una de succes. Ne bucurăm de asemenea, că am reuşit să îmbunătăţim indiscutabil şi rating-ul privind imaginea ROMBAT, un lucru greu de obţinut în lumea bateriilor. Desigur că acest lucru nu ar fi fost posibil fără colegii mei din cadrul departamentelor de vânzări şi marketing cărora le mulţumesc! În aceeaşi măsură le mulţumesc şi distribuitorilor şi clienţilor noştri. Dincolo de acest număr stau, pe de o parte, eforturile depuse de întreaga echipă ROMBAT pentru a oferi cele mai bune produse, iar pe de altă parte, sunt conducătorii auto ale căror maşini funcţionează cu ajutorul bateriilor ROMBAT.” Eduard Croitoru, director vânzări şi marketing.

În cifre, ROMBAT a înregistrat în luna noiembrie 2017 cele mai mari recorduri din toate timpurile, pentru producţie – 292.177 de baterii şi pentru vânzări – 288.525 de baterii.  Tot în luna noiembrie 2017, s-a obţinut un record absolut de vânzări pe piaţa aftermarket (piese de schimb) din România, din ultimii 10 ani iar la Rebat, centru Rombat de colectare şi reciclare a bateriilor uzate, s-a înregistrat un record de producţie plumb.

Aceste performanţe sunt rezultatul pasiunii, experienţei şi al noilor tehnologii folosite în cadrul procesului de producţie, dar sunt şi o urmare a creşterii cererii de baterii ROMBAT, iar pentru acest lucru mulţumim tuturor celor care aleg ROMBAT.

ROMBAT este membra ACAROM si este parte a grupului sud-african METAIR Investments Limited, al treilea producător de pe piaţa de baterii din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *