Legea kurzarbeit a fost puplicată. Angajatorii pot reduce timpul de muncă al salariaților cu până la 80%

Legea care prevede posibilitatea reducerii timpului de lucru pe durata pandemiei cu până la 80% a fost publicata in Monitorul Oficial.

Potrivit legii, în perioada stării de urgenţă sau de alertă, precum şi pe o perioadă de până la 3 luni de la data încetării ultimei perioade în care a fost instituită starea de urgenţă, de alertă sau asediu, companiile aflate în dificultate pot reduce programul de lucru, iar angajații primesc cu 25% mai puțini bani. Angajatorii trebuie să obțină acordul scris al reprezentantului salariaților pentru această reducere de program și, implicit, de venituri.

Concret, angajatorii aflați în situații excepționale pot reduce durata de muncă cu până la 80%, iar Guvernul subvenționează 75% din diferența dintre salariul normal și cel pentru program de muncă redus. Nu va fi acoperit de către stat tot salariul angajatului, ci până la valoarea salariului mediu brut pe economie.

Pe durata reducerii timpului de muncă, salariaţii afectaţi de măsură beneficiază de o indemnizaţie de 75% din salariul de bază brut lunar aferent orelor de reducere a programului de lucru, menționează legea.

De asemenea, pe perioada de aplicare a programului „kurzarbeit” este interzisă angajarea de personal pentru prestarea unor activități identice ori similare cu cele prestate de către salariații al căror timp de muncă a fost redus.

Textul Legii poate fi consultat aici: https://www.monitoruloficial.ro/Monitorul-Oficial–PI–345–2021.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *