Ford la SIAB 2018- Cinci premiere nationale

BUCUREȘTI, 23 martie 2018 – Ford prezintă în premieră în România cinci noi modele dedicate pieței locale în contextul deschiderii oficiale a Salonului Internațional Auto București (SIAB), eveniment care așteaptă publicul larg începând cu 24 martie.

Standul Ford, care se află în Pavilionul B al Centrului Expozițional Romexpo, acoperă aproape 900 de metri pătrați la interior, iar pentru vehiculele comerciale Ford dispune de încă 400 metri pătrați la interior. Publicul va avea ocazia să admire cele mai noi modele Ford, implicit gama Ford Performance, familia Vignale, dar și linia de modele ST-Line, de la Fiesta la Edge. Ford a construit, de asemenea, un „colț românesc” al standului, acesta fiind ocupat de SUV-ul EcoSport și de multipremiatul motor 1.0 EcoBoost, ambele produse la Craiova. Prezența Ford la SIAB 2018 acoperă și gama de vehicule comerciale, care are un spațiu generos dedicat la exterior.

Cu ocazia SIAB, Ford prezintă cinci noi produse care-și fac astfel debutul pe piața din România: Ford GT, noul Mustang, noile Fiesta ST și Fiesta Active, dar și noul Transit Custom.

„Toate aceste vehicule au fost prezente la standul Ford de la Geneva acum câteva săptămâni și suntem foarte fericiți că putem să le oferim și publicului din România la SIAB în cursul următoarelor 10 zile”, spune Attila Szabo, Managing Director Ford România.

Ford GT este cel mai complex și avansat model de serie produs vreodată de Ford. Acesta aplică cele mai noi tendințe în ceea ce privește materialele ultraușoare, aerodinamica și tehnologia motoarelor EcoBoost, reprezentând un vârf de inovație pentru brandul Ford.

The all-new, carbon-fiber, mid-engined Ford GT supercar, features a state-of-the-art chassis suspended by an active racing-style torsion bar and pushrod suspension, with adjustable ride height.

Ford GT este expresia absolută a formei care urmează funcția: forma de lacrimă a caroseriei este rezultatul direct al activității asidue în tunelul aerodinamic. Structura sa din fibră de carbon și motorul EcoBoost V6 de 3.5 litri care dezvoltă 650 CP reprezintă declarații tehnologice care subliniază nivelul de inovație al brandului. Toate detaliile tehnice ale lui Ford GT pot fi consultate aici.

„Noi, cei de la Ford, spunem că Ford GT reprezintă cea mai bună expresie a ceea ce facem în fiecare zi. Același spirit care a dus la dezvoltarea primului Ford GT ne împinge de la spate și astăzi”, a adăugat Attila Szabo.

Noul Ford Mustang, prezent în luna martie și la standul Ford de la Geneva, strălucește cu mândrie începând de astăzi la Salonul Internațional Auto de la București. Vizitatorii pot să admire un Mustang GT în nuanța Fury Orange și care sub capotă oferă un motor V8 de 5.0 litri ce dezvoltă 450 CP. Noul Mustang este mai dinamic, mai rapid și mai avansat din punct de vedere tehnologic și oferă un design atletic, un motor sofisticat, îmbunătățiri la nivelul suspensiilor, sisteme avansate de asistență a șoferului și opțiuni suplimentare de personalizare pentru clienți. Disponibil în versiunile de caroserie fastback și cabriolet, Mustang este capabil să sprinteze de la 0 la 100 km/h în 4.3 secunde în combinație cu noua transmisie automată Ford cu 10 rapoarte.

Interiorul noului Mustang prezintă o atmosferă care tinde spre zona premium. Materiale noi moi la atingere sunt așezate pe fețele de uși, iar mânerele ușilor sunt finisate în aluminiu. Consola centrală este acoperită cu un material moale cusut manual într-o nuanță contrastantă, efectul rezultat fiind unul dinamic și de calitate premium. Rama care înconjoară panoul de comenzi de pe bord este disponibilă în trei finisaje din aluminiu.

Noul Mustang poate fi deja comandat în România prin întreaga rețea de dealeri Ford, iar primele livrări sunt programate pentru mijlocul anului în curs.

Ford Fiesta ST este un alt membru al familiei Ford Performance prezentat în premieră la SIAB. Animat de un motor EcoBoost cu trei cilindri de 1.5 litri care dezvoltă 200 CP, Fiesta ST oferă pentru prima dată un diferențial mecanic cu alunecare limitată care optimizează aderența în viraje.

Noua generație Fiesta ST prezintă, de asemenea, noua tehnologie Ford de dezactivare a cilindrilor – prezentă în premieră în industrie pe un motor cu 3 cilindri – care scade și mai mult consumul de carburant, dar și noile supape active de evacuare, care amplifică sunetul antrenant și natural dezvoltat de motorul cu 3 cilindri. Culorile exterioare includ nuanțele Frozen White, Magnetic, Moondust, Performance Blue, Race Red, Shadow Black, Silver și Silver Fox, în timp ce la interior sunt oferite standard scaune Recaro cu sprijin lateral ridicat, un mâner ST al levierului schimbătorului de viteze și un volan cu partea inferioară teșită care oferă cusături replicate pe levierul frânei de mână și pe husa inferioară din piele a schimbătorului.

Noua generație Ford Fiesta ST va fi disponibilă la dealerii Ford din România în vara acestui an, însă clienții pot să ceară deja personalizarea ofertelor.

Noua Fiesta Active este prezentă și ea în premieră în România și se pregătește de startul comercializării, care va avea loc în luna aprilie.

Fiesta Active este primul crossover construit pe baza lui Fiesta și oferă suspensii care ridică garda la sol a mașinii și inserții negre care curg din zona frontală spre spate, trecând prin bosajele aripilor și prin zona laterală. Plafonul vopsit într-o culoare închisă și barele longitudinale contribuie la un look mai dur și mai versatil.

„Actuala generație Fiesta este cel mai vândut model de clasă mică din Europa și, de asemenea, reprezintă unul dintre cele mai puternice nume pe piața din România. Sunt convins că viitorii noștri clienți se vor bucura de fiecare secundă la volanul versiunii Active, mai ales în condițiile în care aceștia vor beneficia de o gamă fără precedent de tehnologii care cresc nivelul de confort și de siguranță”, spune Attila Szabo.

Mai multe detalii despre noua Fiesta Active pot fi consultate aici.

 

 

 

 

 

Standul exterior Ford de la SIAB le va da ocazia vizitatorilor să admire noul Transit Custom. Vehiculul comercial cu capacitatea de o tonă primește acum un design curajos, un interior complet nou și un nivel îmbunătățit de performanță dedicat business-urilor europene.

Cu noul design frontal îndrăzneț, subliniat de grila specifică Transit cu trei bare orizontale paralele, furgoneta Ford le oferă șoferilor mediul ideal pentru un birou mobil, punându-le acestora la dispoziție o cabină care vine cu spații de depozitare de neegalat în segment, cu ergonomie și comfort ameliorate și conectivitate ușurată de opțiunile SYNC 3 și MyFord Dock. Printre sistemele introduse în premieră în zona autovehiculelor comerciale se numără Limitatorul de viteză inteligent (Intelligent Speed Assist).

O gamă largă de versiuni ale motorului Ford EcoBlue de 2.0 litri oferă un nivel îmbunătățit de putere și de cuplu. Prin noile versiuni ale motorului Ford EcoBlue de 2.0 litri, noul Transit Custom se ridică la nivelul standardelor Euro 6, reducând emisiile și costurile de rulare. Chiar dacă noile motoare au o capacitatea cilindrică mai mică decât anteriorul Duratorq de 2.2 litri, dezvoltă în mod remarcabil mai multă putere. Disponibil în versiunile de 105, 130 și 170 CP, noul motor poate fi cuplat atât cu o transmisie manuală, cât și cu una automată SelectShift cu șase trepte.

 

# # #

 

Despre Ford Motor Company

Ford Motor Company este o companie globală cu sediul la Dearborn, Michigan. Compania proiectează, produce, promovează și asigură service pentru o gamă completă de autovehicule, camioane, SUV-uri și autovehicule electrice Ford, precum și autovehicule de lux Lincoln, oferă servicii financiare prin Ford Motor Credit Company și urmărește planul de a deveni lider în domeniile electrificare, autovehicule autonome și soluții de mobilitate. Ford are aproximativ 202.000 de angajați în toată lumea. Pentru informații suplimentare privind Ford, produsele sale sau Ford Motor Credit Company, vizitați www.corporate.ford.com.​

 Ford Europa produce, vinde și servisează vehicule sub marca Ford pe 50 de piețe individuale și are aproximativ 54.000 de angajați la facilitățile proprii și aproximativ 69.000 de angajați când sunt luate în considerate asocierile în participațiune și entitățile neconsolidate. În plus față de Ford Motor Credit Company, operațiunile Ford Europa includ Divizia Ford de Relații cu Clienții și 24 de facilități de producție (16 deținute integral sau asocieri în participațiune consolidate și 8 asocieri în participațiune neconsolidate). Primele autoturisme Ford au fost livrate în Europa în 1903 – același an în care a fost fondată Ford Motor Company. Producția europeană a început în 1911.​

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *