Cristian Prichea preia conducerea Companiei Naționale de Vânzări a Ford în România

BUCUREȘTI, 19 aprilie 2019 – Ford România anunță astăzi că domnul Cristian Prichea este noul director general al Companiei Naționale de Vânzări, înlocuindu-l  astfel pe Attila Szabo, care la rândul său este numit Director General al Ford Ungaria și Ford Cehia.

Szabo a condus operațiunile de vânzări și marketing ale mărcii Ford în România începând cu 2016, iar din ianuarie anul curent el supervizează și Republica Cehă.

“România va ocupa mereu un loc special în inima mea și sunt onorat că am avut șansa de a lucra aici, alături de o echipă nu numai foarte tânără, dar totodată creativă si foarte dinamică. Cred că numirea lui Cristian în fruntea operațiunilor de vânzări și marketing vine la momentul oportun pentru activitatea noastră comercială din România. Cristian este, așadar, primul român numit în această funcție și sunt convins că sub conducerea sa performanțele Ford de vânzări vor continua în aceeași direcție pozitivă ca și până acum”, a declarat Attila.

Cristian Prichea (34) este inginer economist în domeniul mecanicii, absolvent al Universității Politehnica București si lucrează pentru Ford România încă din august 2010, atunci când Ford a înființat Compania Națională de Vânzări din București. În această perioadă el a ocupat diferite functii in departamentul de marketing al companiei, pentru ca în 2015 să fie numit Director de Vânzări la Ford România. Din 2016 și până în prezent, Cristian a lucrat pentru Ford Europa, la sediul din Koln (Germania), în cadrul Departamentului de Coordonare a Vânzărilor Ford la nivel European.

„Mă bucur foarte mult să fiu din nou alături de echipa noastră din București și să reiau colaborarea cu întreaga rețea de distribuitori autorizați din țară. Vom începe această călătorie împreună într-o perioadă dinamică, marcată totodată de numeroasele produse noi pe care le vom lansa. Am toată determinarea și energia de a lucra cu echipa noastră, angajați și dealeri, pentru a menține marca Ford în topul vânzărilor de mașini noi din România”, a declarat Prichea.

2019 este un an extrem de important pentru activitatea Ford România, inclusiv prin prisma operațiunilor de la Craiova, acolo unde va demara producția noului Ford Puma, primul model hibrid construit vreodată în România.

Acesta se va adăuga producției actualului model EcoSport și mult premiatului motor de 1.0 l EcoBoost. Investiția totală a Ford în România se ridică la aproximativ 1,5 miliarde  de euro, dintre care 200 de milioane de euro au fost investiți pentru a susține producția noului Puma.

Ford România are în prezent 4900 de angajați, urmând ca până la finalul acestui an forța de muncă să crească până la un total 6300 de angajați, ca urmare a demarării unui amplu program de recrutare la Craiova pentru a susține producția modelului Puma.

 

# # #

Despre Ford Motor Company

Ford Motor Company este o companie globală cu sediul la Dearborn, Michigan. Compania proiectează, produce, promovează și asigură service pentru o gamă completă de autovehicule, camioane, SUV-uri și autovehicule electrice Ford, precum și autovehicule de lux Lincoln, oferă servicii financiare prin Ford Motor Credit Company și urmărește planul de a deveni lider în domeniile electrificare, autovehicule autonome și soluții de mobilitate. Ford are aproximativ 199.000 de angajați în toată lumea. Pentru informații suplimentare privind Ford, produsele sale sau Ford Motor Credit Company, vizitați www.corporate.ford.com.​

 Ford Europa produce, vinde și servisează vehicule sub marca Ford pe 50 de piețe individuale și are aproximativ 53.000 de angajați la facilitățile proprii și aproximativ 67.000 de angajați când sunt luate în considerate asocierile în participațiune și entitățile neconsolidate. În plus față de Ford Motor Credit Company, operațiunile Ford Europa includ Divizia Ford de Relații cu Clienții și 24 de facilități de producție (16 deținute integral sau asocieri în participațiune consolidate și 8 asocieri în participațiune neconsolidate). Primele autoturisme Ford au fost livrate în Europa în 1903 – același an în care a fost fondată Ford Motor Company. Producția europeană a început în 1911.​

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *